vineri, 21 octombrie 2016

NICICÂND NU E TÂRZIU

Îmi amintesc de tine și în vise
Mi-ai fost, femeie, un dar și-un chin,
Cu clipe dulci, mult prea aprinse,
Şi doruri ce le-am înecat năuc-n vin.

Privesc cu ochii triști iar viaţa,
Încerc din loc în loc oprirea,
Dar, soare nu mai are dimineața, 
Să-mi încălzească privirea.

Mi-e frig și-mi este orb văzutul
AI luat cu tine tot ce avea frumos;
Când ai plecat hai-hui cu altul,
Lăsându-mă cu sufletul brumos.

Nu plâng, așa a fost să se întâmple ,
Nu poți fii iubit, de-o preafrumoasă,
Când ție ghioceii îți răsar pe tample,
Iubirea ei e hâdă, nemiloasă.

Trag aerul cu saț în piept,
Privesc la tot ce mă-nconjoară,
Te șterg din inimă fără regret,
Nimic din ce a fost, nu mă doboară.

Un vis frumos din nou se înfiripă,
O nouă șansă de-a râde și zâmbi,
Trăiesc la maxim fiecare clipă,
Nicicând nu e târziu, pentru a iubi.

              By Dan G
        21 Octombrie 2016

CÂND TE SĂRUT

Când te sărut dulce zambilă,
pe tine, înger bun și păzitor,
te simt atât de tandră şi copilă
sunt fericit și parcă zbor.

Când  te sărut pe trupul gol , 
atât de cald şi-atât de primitor,
te simți fierbinte şi iubită ,
și îmi cedezi ușor, grăbită.

Când te cuprind la pieptul meu,
atât de strâns te-nconjor, 
te simți ușor, femeie fericită ,
și mă săruți cu-n aer visător.

Când mă săruţi pe pieptul gol,
mă simt, un pescăruș în zbor,
și știu că dragostea ce-mi dai,
e darul ce mă duce-n Iad sau Rai.

Când mă scalzi cu o privire,
atât de galeșă și de fierbinte,
te simt matură și cuminte,
mă pierd năuc printre cuvinte.

Când mă desprinzi de trupul tău
atât de cald și-atât de primitor, 
mă simt pierdut și-atât de gol,
din rege devin sărac și muritor.

             By Dan G
        20 Oct. 2016