Undeva departe simt timpul cum mi-se sfărâmă,
încearcă iar trecutul, cu zale grele să mă prindă,
pășesc în universuri paralele pline de lumină,
să uit de amintirea ta, să-ți uit parfumul de verbină.
Amintirile mă dor, dar ce a fost nu se-ntoarce,
visez cu nerăbdare spre un alt-nceput,
îngemanarea clipelor au început să urce,
nu mă-nlănţuie trecutul cu umbrele de lut.
O simt pe "aceea" care vine înspre mine,
pășește încet cu-n zâmbet spre-nceput,
uluitoare și divină, deseori calea mi-o aține,
dar un deja-vu, îmi spune să-o privesc tăcut.
De undeva departe iubirea îmi zâmbește,
pe culmile celeste mă poartă irișii albaștri,
sclipirea lor diamantină mă ademenește,
bagă-n ideei și pe cei mai asceți sihaștri.
Pot eu, un simplu muritor, să le rezist,
când fluturii se cuibăresc în mine ?
hai spune-mi cititorule, că știi mai bine,
ce ai face tu, ai ceda sau te-ai închide în sine ?
By Dan G
27 Ian 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu