miercuri, 20 ianuarie 2016

TENDINȚELE MODEI ÎN ANUL 2016


Sufletul acestui blog este poezia dar  cum și
       FEMEIA este ea  însăși o POEZIE  nu mi  se pare deplasată de la  tema blogului acestă postare.              

         TENDINȚELE ÎN MODA PENTRU ANUL 2016..

 Tendințele in moda pentru anul 2016 asteapta atentia si aprecierea dvs.!

Tendința nr. 1: Culorile care vor face furori în 2016

Dacă în  anul 2015 , culoarea fashion a fost declarată marsala, în 2016 paleta de culori în ceea ce privește ținutele pentru femei va fi mult mai generoasă și chiar veselă, am putea spune. Așa că veți vedea cu siguranță cum aceste culori vor reuși să vă încarce cu energie pozitivă, chiar și în acele zile în care temperaturile se vor dovedi mai puțin generoase. Iar printre culorile vedetă ale anului următor se numără: orhidee ametist, portocaliu cadmiu, roz cașmir, albastru tropical, verde măsliniu, stormy whether, galben muștar. Însă și noi, ca și voi, așteptăm cu sufletul la gură să vedem care va fi culoarea vedetă a anului următor, căci designerii au de unde alege.

Vom începe cu orhidee ametist. Este totodată și o culoare care te duce cu gândul la lumea de basm, la visare. Așa că noi recomandăm ca în 2016, nuanța de orhidee ametist să fie alesă în special pentru rochiile de seară, pentru petreceri.

Portocaliu cadmiu este o culoare care face trimitere la căldura din sufletul celei care o poartă. Și va fi o culoarea ce se va purta în toate cele patru anotimpuri, căci emană veselie și este de-a dreptul copleșitoare. Noi recomandăm alegerea, în special, a accesoriilor portocaliu cadmiu în 2016, cum ar fi eșarfele sau gențile.


Roz cașmir este o culoare delicată, ce îi va duce pe cei din jur cu gândul la faptul că cea care poartă această culoare este delicată, feminină și suavă. Pentru a mai ieși puțin din tiparele care amintesc de actrița din celebrul film „Blonda de la Drept”, vă recomandăm să combinați rozul cașmir cu negru. Este o culoare adecvată pentru sacourile de la birou.

Albastru tropical va fi culoare care te va ajuta să te relaxezi. Te va duce cu gândul la apele cristaline dintr-o destinație de vacanță și va fi alegerea înțeleaptă pentru o petrecere din vara 2016, fie că vei opta pentru o salopetă, fie că vei rămâne la clasica rochie lungă până în pământ.


Verde măsliniu este mai degrabă o culoare de toamnă, dar nu va fi rezervată doar acestui anotimp. Ea se va purta și în iarna, primăvara și chiar vara anului 2016, fiind alegerea excelentă pentru jachete și geci.

Stormy whether sau gri-albăstrui este o nuanță rece, pe care o recomandăm costumelor purtate la birou, atunci când vrei să emani seriozitate și să te impui în deciziile care urmează să fie luate.


Galben muștar a fost o nuanță ce s-a purtat mult în 2015, dar care va rămâne cu siguranță în tendințe și în 2016. Se va purta mai ales în ceea ce privește alegerea rochiilor sau a bluzelor. Galbenul muștar se combină armonios cu nuanța de verde măsliniu, dar și cu negru, desigur, ca orice culoare.


Tendința nr. 2 – Imprimeurile și materiale la modă în 2016

Spuneam anterior, în introducerea acestui material, că tendințele din 2016 se anunță extrem de generoase. Drept urmare, și imprimeurile vor fi la fel. Multe dintre ele s-au purtat în 2015 și se vor purta și mai mult în anul 2016, conform curentelor impuse de designerii.

Astfel, în anul 2016 ne vom întâlni cu următoarele tipuri de imprimeuri:

Carouri – s-au purtat în toamna 2015 și se vor purta și în 2016, pentru simplu fapt că reprezintă un tip de imprimeu care pare că nu se demodează niciodată. Cunoști foarte bine faptul că moda este destul alunecoasă, dar și că are tendința să revină, să se reinventeze sau să se schimbe întru-totul. Acest lucru nu poate decât să ne bucure deoarece înseamnă că nu trebuie să arunci toate hainele din garderobă, dacă vrei să fii la modă. Așa că poți investi cu încredere în cămăși în carouri, sacouri cu carouri, pantaloni evazați stil office și chiar rochii școlărești cu imprimeuri din carouri.

Floricele – imprimeurile florale rămân și ele, ca întotdeauna, un must în anul 2016.

Imprimeuri grafice și forme geometrice – reprezintă tipuri de imprimeuri care se regăsesc de regulă în ținutele casual sau sport ale doamnelor și domnișoarelor. În 2016, foarte la modă vor fi bluzele, hanorace și puloverele cu astfel de imprimeuri.  Vor fi rezervate celor care dau dovadă de îndrăzneală, atunci când vine vorba de alegerea unui outfit.

Dungi – dungile vor face furori și anul următor. În 2015, ele au fost purtate mai ales de domni și ne amintim cu toate de acele dungi marinărești care s-au purtat foarte mult vara trecută. Însă în 2016 vine rândul doamnelor și domnișoarelor să se bucure de acest tip de imprimeu, de multe ori neglijat. Și de ce sunt neglijate dungile? Pentru că doamnele sunt de părere că dungile orizontale le fac să pară mai plinuțe decât sunt. Însă vă spunem că lucrurile nu stau chiar așa. Dacă dungile respective sunt mărunte, atunci nu trebuie să vă faceți problemă că vă vor deforma silueta pentru care ați muncit atât de mult ca să o întrețineți. Și să nu uităm un aspect important: mai există și dungi verticale. Dungile verticale vor face și ele furori în 2016, mai ales în ceea ce privește sacourile. Așa că țineți minte: dungile verticale și subțiri – vor crea impresia că sunteți mai înaltă.

Franjuri – în 2016 vor predomina accesoriile cu franjuri ce amintesc de acel stil hippie-country. Așa că așteptați-vă să vedeți defilând pe stradă gențile cu un astfel de model. Dar franjurile nu se rezumă doar la accesorii, ci se vor regăsi și în câteva tipuri de încălțăminte. Cizmele stil cowboy, scurte, cu franjuri, revin în tendințele anului viitor. Mai precis, în toamna 2016 vă veți întâlni cu acest articol vestimentar.
Sursa Net

  MULȚUMESC frumos pentru vizita pe  blogul
                        CASA DE CLEȘTAR 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu