DESTIN TRĂDAT

Îmi lăs gândurile să alerge, 

 nebune între cer și pământ,

 stau și le privesc cum fac volte, 

asemenea corăbilor luate de vânt. 

Vibrez încă de săruturile, tale, fierbinți , 

care reușeau să mă scoată din minți. 

mă minunez cât de mult ne-am iubit, 

și cât de ușor, dragostea, s-a ciobit... 

Îmi  las amintirile să cadă în uitare, 

vântul să le culeagă în prag de seară,

să le arunce  în ochiuri de mare, 

 poate nu voi simți în inimă o povară . 

Îmi mușc buzele, arse, crăpate, 

de urma sărutărilor lăsate, 

pe trupul zvelt, cu sânii pietroși, 

pe ochii-ți mari, calzi, luminoși. 

Privirea se  sparge în cioburi de  gheaţă, 

care-mi rănesc ochii ce îndelung te-au privit, 

blestem minutul, secunda când mai găsit, 

și clipa când mai lăsat cu ochii în ceață. 

Destinul , îmi râde, sălbatic, în față , 

înfige în mine, adânc, țurțuri de gheață, 

până mă trântește de pragul casei strivit, 

prag peste care te-am trecut, spunând " bine ai venit". 

Cum poate destinul să lovească așa crunt , 

de nu mai știu cine am fost și cine sunt ?

arunc cuvintele în foc să ardă, iubirea trădată,

și din cenușă să-nvie altă iubire ,neblestemată. 

                       By Dan G 

                    15 Mai 2015