miercuri, 25 noiembrie 2015
AȘ VREA SĂ TE CULEG
Ma pierd într-un ocean de gingășie și frumos,
învăluit în clipe calde nemaisimțite până acum,
cu-n zâmbet și-o privire, tu mai-ntors din drum,
mă prinde dor de viață, când te aud râzând spumos.
Mă amețește privirea dulce și al tău parfum,
nu mergi, nu zbori, parcă plutești pe drum,
purtând în ochii sclipiri la care stele răvnesc,
rămân năuc când îndrăznesc să te privesc.
Ceva în mine se întâmplă dintr-o dată,
jur împrejurul tău fluturi-n zbor roiesc,
venind să se adape cu toți deodată,
din ochii tăi în care izvoare clipocesc .
Nu este nici o înserare-n gândurile tale,
chiar dacă uneori mai îmi șoptești cu jale,
că uneori problemele se-ngramadesc în prag,
te-ncurajez să îți revii și îmi zâmbești cu drag.
Când lași privirea să înoate în ochii mei,
simt că privesc din nou cu drag la soare,
și vântul cel mai aprig e doar o mica boare,
mă prinde un dor nebun de dragoste sub tei.
Mă tot întreb și zău, nu pot să înțeleg ,
pe care ușă a sufletului meu tu ai intrat ,
încet, fără să vreau in inimă te-ai strecurat,
cu adieri de gânduri line aș vrea să te culeg.
By Dan G
25 Noiembrie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu