DE INIMĂ ALBASTRĂ

Mi-e dor, sau poate vreau se-ntorc la tine,
Nu știu precis, știu caietele cu poezii preapline,

 În care-ți zugrăvesc făptura de pasăre măiastră,
Ai fost un-nufăr alb pe unda mea albastră.

Tu, mai făcut să râd, să plâng ca nimeni alta,
Îmi curg scântei de foc prin vene,
Și ochii îmi lucesc, aproape orbi, sub gene,
Încerc să-ți scriu de inima albastră.

Îmi cade tocul obosit, când zori se ivesc,
A mai trecut, așa de greu, o noapte fără tine,
Citesc ce-am scris, rup foile în suspine,
Nu vreau să știi... la tine mă gândesc.

Norii de pretutindeni pe cerul meu s-adună,
Lumina dispare, nu e nici Soare, nu e nici Lună, 

Îl văd, acum, pe Dumnezeu cu ochii minți,
Citesc din Biblie, cea mai frumoasă carte dintre cărți.

Mă rog la Dumnezeu să-mi ducă barca, la mal,
Nu știu unde mă duce, nu-ntreb spre ce liman,
Sunt obosit și trist că m-am lăsat purtat de val,
Atâta vreau sa știi, n-am fost și nu-ți voi fi dușman.

By Dan G
02 December 2015