joi, 7 aprilie 2016

SPLEEN III


Am tot pășit la greu pe tainice poteci,
Sperând că vei pași și tu, prin verdele frunziș,
Prin care hoinăream de zor, până să pleci,
Să ne iubim în crâng pe pat de aluniș.

Ne mângâieam cu șoapte spuse cu pasiune,
Fără să știu că pentru tine-s vorbe în vânt,
Credeam în tine, în declarațiile de afecțiune,
Nu am crezut că așterni minciună în orice cuvânt .

Am fost prea-ndrăgostit și m-a orbit iubirea,
Dorințe neștiute, mă-nvăluiau de zor, ca  fumul,
Vroiam cu orice preț să-ți dăruiesc  nemărginirea,
Dar ai plecat, fără regrete, urmânduți drumul.

Am tot sperat că te-ntorci,să spuii măcar adio ! Doar nostalgiea și-a făcut la mine-n suflet sălaș,
Sunt prieten bun, acum, cu doctorii din cardio,
Se mai-ntâmplă în iubire, să fii cu inima-n făraș.

Ce poți să faci, Mă-ntreb, când femei-i tună,
Când dintr-un pahar de apă face o furtună ?
Ce faci când are înclinații spre trupești plăceri,
Îi dai papucii sau înghiți-n sec și pleci ?

Indiferent ce faci, rămâi tăcut, cu ochii reci,
Se zbat în sufletul rănit, talazurile marii,
Și nu mai decât un singur gând... Să pleci,
Tot numai rănii, aștepți-n van răspunsuri.

In mintea ta se naşte monstrul răzbunării,
Te rogi, spășit, lui Dumnezeu să-ți ierte păcatul,
Şi-acum, când te iartă, găsești calea iertarii,
Îmi pare rău  că nu ai știut, să vezi, ce știe satul.

                            De Dan G
                        7 Aprilie 2016