miercuri, 30 septembrie 2015

M-AM OPRIT LÂNGĂ TINE


Am căutat mereu umbra genelor
pe un obraz. Am căutat-o prin geografia
răsăritenelor și apusenelor
basme. Și n-am găsit-o.

Numai tîrziu am găsit-o aci. Aci,
în patria mea, la seminția mea.
M-am oprit lîngă tine, cînd tăcerea ta
mi-a spus : „Nu mă atinge !’”.

M-am oprit lîngă tine,
descoperind că părul tău e o flacără
pe care vîntul n-o stinge.
Și lîngă minunea cea mai simplă
am stat cum se cuvine.

De Lucian Blaga

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu