marți, 2 februarie 2016

DESTIN RATAT...


Mi-am lăsat gândurile să alerge
 nebune între cer și pământ,
le îngrop într-o capsulă de timp,
 stau și le privesc cum fac volte,
asemenea corăbilor să scape de vânt.

Vibrează trecutul în mine privind
geamul odăi, aburit încă de săruturile,
pasionale... fierbinți ,
care reușeau să mă scoată din minți.
Mă minunez cât de ușor ne-am iubit,
Destinul ratat cât de ușor s-a ciobit...

Încerc să-mi las amintirile să cadă în uitare,
vântul să le culeagă în prag de seară,
să le arunce nebunul în cel mai adânc ochi de mare,
 poate nu voi simți în inimă o gheară .

Îmi mușc mâinile care îmi aduc aminte
de mângâierea lăsată,
pe trupul de femeie zveltă,curată,
 cu sânii pietroși cei sărutați de năuc.

Privirea se  sparge în cioburi de  gheaţă,
care-mi rănesc ochii ce îndelung te-au privit,
blestem ziua, minutul, secunda când mai găsit,
și seară când mai lăsat cu ochii în ceață.

Destinul ratat, îmi râde în fața,
lovește în mine cu pumni,
până mă trântește de pragul casei strivit,
prag peste care ai trecut spunând " bine te-am găsit".

Cum poate destinul să lovească așa crunt ,
de nu mai știu cine am fost și cine sunt ?
arunc cuvintele în foc să ardă viața noastră ratată,
din cenușă să-nvie alta neblestemată.

         By Dan G
        02.02.2016