În inima muntelui cad ace de gheață,
La șes se umflă râurile de la izvor până la mare,
Cad ploii nepăsătoare, că viața îngheață.
Vântul bate mai tare și scuipă mocirla din noi,
Sub un copac ce se indoie, sub vânt, tu aștepți,
Luna lucește a dor și mângâie umerii tăi goi,
Plângem tăcuți sub umbrela albastră a nopții.
Nimic n-are sens, când intre noi e tăcere,
Oare cum putem să îndurăm atâta durere?
Și tot ce nu merge , evident se termină,
Suflete noastre sunt despărțite de ani lumină.
Munții privesc-n tăcere, sunt infiniți,
Ei unul de altul, sunt veșnic îndrăgostiți,
Oamenii își jura iubire în zile senine,
Trădează, își uită jurământul de azi până mâine.
Doamne te rog, știu că dacă vrei TU poți,
Schimbă-ne pe amândoi, în pietre, în munți !
By Dan G
13.Oct.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu