E TOAMNĂ ÎN GRĂDINĂ, E TOAMNĂ ÎN SUFLETUL MEU

Ploaia ce cade din nori negri, pufosi
nu mai plânge încet în sufletul meu,
povara gândurilor ce mă încătușează
de tine, de mine, parcă se ușurează.

A fost cumplit , dar m-am trezit
și nu mă mai doare povara trădări tale,
în mine mi-am regăsit ego trecut,
asemenea Păsări Phoenix m-am renăscut.

Pe geamul odăi privesc ploaia ce cade domol,
afară e toamnă, trandafiri mei s-au ofilit,
de parcă știu că nu mai vii să îi miroși,
că nu îți plăceau florile din rădăcină tăiate.

Nucul în grădina e bătut de ploaie și vânt,
banca, noastră, de sub el zace-n uitare
în ploaie ce cade încet, sacadat, ca un oftat,
e toamnă afară, e toamnă în sufletul meu.

Grădina-i pustie, stralucirea verii a pălit,
florile și-au pierdut culorile, din ele au rămas
rădăcinile înfipte adânc în pământul lutos ,
Tu ți-ai lăsat rădăcinile adânc în suflet la mine.

E toamnă în grădină, e toamnă in sufletul meu.
By Dan G
9 Octombrie 2015