Privește cum cade ploaia îndurerată,
oamenii au dispărut de pe străzi,
nici păsări nu prea mai sunt pe cer,
îmi vine să rup cuvintele-n bucăți, dar tac.
Tăcerea e pentru mine un haos celest,
aș vrea pe cineva să o audă și să o ridice,
dar, cine ar putea veni prin ploaie și vânt,
într-o lume nepăsătoare și egoistă ?
Mă plouă, amintirea în care m-am rătăcit,
când căutând fericire, la tine, am naufragiat,
ca un matroz de pe un barcaz ruginit,
ce face popasuri în porturi uitate de lume.
Tăcerea asta cumplită , tu , sigur acum o cunoștii,
sânul tău cald de nimeni nu mai e sărutat,
căci omul care te-a vrăjit, să folosit de tine,
de trupul tău și apoi s-a plictisit.
Am uitat aroma părului proaspăt spălat,
culoarea ochilor, surâsul ștrengar, minunat,
căldura trupului tău înmiresmat,
de tine ploaia m-a spălat, durere a dispărut.
By Dan G
14 Octombrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu